monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Summitul NATO din 2014 va avea loc în Marea Britanie

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen

NATO își va desfășura următorul summit în Marea Britanie, în 2014, prima dată când această țară găzduiește întâlnirea la nivel înalt a alianței în ultimii 20 de ani, relatează Associated Press și Reuters.

"Salut cu căldură oferta făcută de guvernul Regatului Unit de a găzdui summitul NATO din 2014, care a fost salutată și acceptată de aliați", a afirmat într-un comunicat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, potrivit Agerpres.

Data summitului, la care sunt invitați liderii de stat sau guvern ai celor 28 de membri NATO, nu a fost stabilită încă.


La rândul său, premierul britanic David Cameron a afirmat că summitul de anul viitor va reprezenta un moment important în istoria alianței, în contextul în care misiunea NATO în Afganistan se apropie de sfârșit.

Marea Britanie a găzduit ultima oară summitul NATO în 1990, în vremea în care Margaret Thatcher era prim-ministru, iar Războiul Rece se apropia de sfârșit.


Summiturile Alianței Nord-Atlantice se organizează, de obicei, odată la doi ani. Ultimul a avut loc la Chicago, în 2012.