monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Subunitate SMURD care va deservi 25.000 clujeni, inaugurată astăzi în Mociu

Locuitorii din 10 comune din judeţul Cluj au o subunitate SMURD modernă, începând de astăzi de la ora 15.00. Noua substaţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a fost inaugurată în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Subunitate SMURD care va deservi 25.000 clujeni, inaugurată astăzi în Mociu

Conducerea Ministerului Sănătăţii, ISU Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Prefecturii Cluj, Primăriei din Mociu, Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, deputaţi şi zeci de săteni au participat astăzi la inaugurarea subunităţii SMURD din comuna Mociu, o investiţie de 1,9 milioane lei.

Amplasată în comuna Mociu, subunitatea care are 40 de angajaţi va deservi locuitorii din 10 comune: Buza, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Pălatca, Suatu şi Ţaga. Odată cu deschiderea acestei subunităţi, timpul de intervenţie s-a redus de la 45 de minute la 20 de minute.


Evenimentul care a marcat inaugurarea noii substaţii SMURD s-a deschis cu o slujbă oficiată de IPS Andrei Andreicuţ, urmată de scurte discursuri ale oficialilor.

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a declarat că investiţia din Mociu este un model care ar trebui să fie urmat şi de alte localităţi din ţară.


"Este o nouă staţie a ISU care include şi partea de intervenţie pompieri şi partea de intervenţie SMURD. Aşa ar trebui să arate o staţie tipică unei zone precum cea din localitatea Mociu. Pentru noi, deschiderea acestei staţii dovedeşte că evoluţia sistemului este în desfăşurare continuă şi din ce în ce ajungem mai aproape de populaţie. Pentru realizarea acestei staţii şi aducerea echipamentelor sunt implicate şi autorităţi centrale şi locale - Consiliul Judeţean şi 10 primării. Acesta este un model care o să fie urmat şi de alte judeţe şi localităţi ca să ajungem să avem sistemul amplasat unde trebuie ca să ajungem când trebuie la pacienţi", a declarat Raed Arafat.

Se caută locaţia potrivită pentru o nouă substaţie SMURD

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a menţionat că în momentul de faţă se caută locaţia potrivită pentru o nouă substaţie SMURD care va fi amplasată tot în zona rurală a judeţului.


"Este cea mai modernă unitate de acest gen din ţară, la ora actuală. Aici vor lucra 40 de oameni, deserveşte 10 comune şi o populaţie în jur de 25.000 locuitori şi înlocuieşte parţial faptul că acum câţiva ani printr-o decizie nenorocită s-a închis spitalul din Mociu", a declarat Uioreanu.

Raed Arafat a explicat că pentru deschiderea unei staţii noi SMURD este necesară dotarea cu echipamente: maşini (Ministerul Sănătăţii are un program anual de dotare cu maşini), identificarea locaţiilor potrivite, dar problema cea mai importantă este resursa umană.


"Noi trebuie să pregătim pompierii ca personal paramedical şi să avem numărul adecvat de pompieri necesar. Sunt autorităţi locale şi modelul se găseşte mai mult în Mureş unde există echipaje mixte: ISU a asigurat o persoană pentru o echipă pe tură şi primăriile au asigurat celelalte două persoane", a spus secretarul de stat.

Timpul de răspuns s-a redus cu 25 de minute

Odată cu deschiderea noii subunităţi SMURD, timpul de răspuns la accidente şi alte intervenţii s-a redus cu 25 de minute.


"Una din modalităţile de reducere a timpului de răspuns într-o situaţie de urgenţă este amplasarea unor subunităţi în teritoriu în aşa fel încât raza de acţiune să fie cât mai mică. Această subunitate care este funcţională începând de astăzi de la ora 15.00 face acest lucru. Este a noua subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi am în vedere când spun că se reduce timpul de răspuns faptul că între Reghin şi Cluj-Napoca era undeva într-o parte la Sărmaş, deci era necesară subunitatea mai ales că în ultimii ani au fost foarte multe accidente rutiere pe această soşea. Este o subunitate care a fost construită printr-o colaborare de excepţie între 10 primării şi Consiliulul Judeţean. A fost o lucrare care s-a finalizat repede. Vor fi în fiecare zi în tură 10 subofiţeri. Timpul de răspuns era peste 45 de minute, se va reduce la 20 de minute", a explicat generalul de brigadă Vasile Şomlea, şeful ISU Cluj.

În dotarea subunităţii SMURD se află o ambulanţă SMURD de tip B2 şi două autospeciale de stins incendii de capacitate medie şi mărită, precum şi echipamente pentru intervenţii de descarcerare.