monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul francez de Interne îşi asumă afirmaţiile despre romi, dar consideră unele critici "de nesuportat"

Ministrul de Interne Manuel Valls, ale cărui afirmaţii despre romi au afectat majoritatea aflată la putere, a declarat duminică, în platoul BFMTV, că îşi "asumă" aceste afirmaţii, dar consideră "de nesuportat" criticile ministrul Cécile Duflot, care l-a acuzat că pune în discuţie pactul republican.

Ministrul de Interne francez Manuel Valls

"Am auzit afirmaţii de nesuportat, potrivit cărora aş pune în discuţie pactul republican, că aş fi în teza lui Le Pen", a declarat Valls, referindu-se la atacuri din partea ministrului Locuinţelor, dar şi ale lui Jean-Luc Mélenchon. "Cuvinte, comparaţii cu ceea ce s-a petrecut în al Doilea Război Mondial", a continuat el, îndemnând la o dezbatere calmă.

Manuel Valls a provocat săptămâna aceasta o dezbatere puternică, afirmând că o majoritate a romilor nu doreşte să se integreze, atrăgându-şi criticile ministrului ecologist Cécile Duflot, care l-a acuzat că a trecut "dincolo de ceea ce pune în pericol pactul republican" şi i-a solicita preşedintelui francez François Hollande să intervină.


"Aceste probleme nu pot fi dezbătute cu asemenea anateme", a continuat duminică ministrul de Interne.

"Stânga nu va postula niciodată imposibilitatea integrării în mod progresiv a unei populaţii", a declarat sâmbătă ministrul-delegat pentru Consum Benoît Hamon. De asemenea, copreşedintele Partidului de Stânga Jean-Luc Mélenchon a apreciat că ministrul de Interne spune "acelaşi lucru ca extrema dreaptă".


Afirmând că nu doreşte să semene zâzanie în cadrul majorităţii, Valls, care a negat, marţi, capacitatea de integrare a romilor, şi-a menţinut această afirmaţie duminică, afirmând că rolul unui lider politic este să "asume".

"Romii au vocaţia să rămână în România sau să revină în România", a reafirmat el. Această frază, în opinia sa, a fost pronunţată pentru prima dată de premierul român Victor Ponta.


"Francezilor trebuie să le fie prezentată realitatea", a subliniat ministrul. "A fi umanist, a fi de stânga, a fi republican, nu înseamnă să laşi" lucrurile să meargă de la sine, a continuat el, apărându-şi poziţia. În opinia sa,"trebuie, evident, susţinute" proiectele de inserţie ale romilor, dar "acest lucru priveşte doar câteva zeci de familii".

Ministrul francez a mai anunţat că îl va primi în câteva zile pe ministrul român de Interne, "pentru a vedea care sunt acţiunile" posibile încă pentru a lupta împotriva traficului vizând copii, referindu-se la proiectele "satelor de inserţie".


Unii mebri ai majorităţii s-au delimitat de afrmaţiile lui Valls despre romi, însă acesta a fost apărat de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Najat Vallaud-Belkacem.

Valls "nu spune altceva decât este în circulara" din 2012 care stabileşte cadrul desfiinţării taberelor de romi, a subliniat, de asemenea, duminică, ministrul delegat pentru Buget Bernard Cazeneuve.


În plus, 16 senatori, deputaţi şi primari, inclusiv fostul ministru de Interne Daniel Vaillant şi primarul oraşului Lyon Gérard Collomb, au salutat acţiunea ministrului în această problemă foarte sensibilă, o dată cu apropierea alegerilor municipale, în primăvara lui 2014, într-un articol pe care l-au semnat în Le Journal du dimanche (JDD).