Actualitate
GALERIE FOTO: Emil Boc a petrecut alături de pensionarii clujeni
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, marţi seară, la o petrecere dată de municipalitate pentru 1.700 de pensionari din oraş, edilul fotografiindu-se alături de participanţii la eveniment.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, marţi seară, la o petrecere organizată de Primăria municipiului cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicului, la restaurantul unui hotel de patru stele din oraş, eveniment la care participă 1.700 de pensionari clujeni.
"Ne bucurăm că putem să sărbătorim Ziua Internaţională a Vârstnicilor şi vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, celor în vârstă, pensionarilor, pentru tot ceea ce aţi făcut pentru oraş. Avem nevoie în continuare de dumneavoastră, pentru că aveţi o uriaşă experienţă profesională şi de viaţă, din care cu toţii avem de învăţat şi care este necesară oraşului. Vă invităm să susţineţi oraşul cu ceea ce dumneavoastră ştiţi mai bine", a spus Boc, citat de Mediafax.
El i-a asigurat pe pensionari că Primăria va menţine gratuităţile pentru transportul în comun şi subvenţia pentru energia termică, pentru înregistrarea unor facturi cât mai mici.
Emil Boc a fost pupat de mai multe pensionare şi a făcut poze alături de participanţii la eveniment.
La petrecere au participat şi patru consilieri locali, de la PSD şi PDL.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, într-o şedinţă din septembrie, alocarea a 119.000 de lei pentru petrecerea pensionarilor, adică 70 de lei pentru un meniu. Meniul a constat în aperitiv şi friptură de porc şi pui, la care s-au adăugat apă minerală, suc, bere şi vin.