Actualitate
Primăria alocă mai mulți bani pentru bursele școlare
Școlile din Cluj-Napoca au solicitat Primăriei Cluj-Napoca alocarea de fonduri suplimentare pentru bursele școlare, indiferent că este vorba despre burse de merit, de studiu sau de ajutor social.
Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, că la rectificarea de buget din luna octombrie, va propune suplimentarea cu 1,8 milioane lei pentru acoperirea burselor școlare din Cluj-Napoca. În anul 2012 au fost peste 13.000 burse, iar în acest an bugetar vor fi peste 14.000 burse. Față de anul trecut, Vor fi alocați în plus de la bugetul local peste 1 milion lei.
“Am primit la începutul anului școlar o informare de la școli prin care ne-au solicitat că au nevoie de bani suplimentari pentru burse”, a precizat Emil Boc.
Valoarea bursei de merit este de 90 lei, a bursei de studiu este de 70 lei și a bursei de ajutor social este de 60 lei.
3.266 burse sociale au fost acordate anul trecut în semestrul I, iar anul acesta au crescut la 3.538.
Condițiile pentru bursele sociale: orfanii, cei cu boli cronice, elevii din familii care nu realizează un venit net lunar pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim pe economie.