Actualitate
Trei americani au câştigat Nobelul 2013 pentru economie
Premiul Nobel pentru economie a fost acordat luni profesorilor americani Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen (Universitatea din Chicago) şi Robert J. Shiller (Universitatea Yale), pentru contribuţii importante la mai buna înţelegere a variaţiilor preţurilor activelor pe pieţe.
Academia Regală de Ştiinţe din Suedia în recompensează astfel pe cei trei economişti pentru „analiza empirică a preţurilor activelor”, se arată într-un comunicat transmis ieri de instituţia care decernează anual premiile Nobel.
„Nu există nicio modalitate de a anticipa preţurile acţiunilor şi obligaţiunlor pentru următoarele câteva zile sau săptămâni. Dar este posibil să fie previzionată direcţia largă a acestor preţuri pe perioade mai îndelungate, precum următorii 3-5 ani”, au postulat şi demonstrat cei trei de-a lungul carierelor academice.