monitorulcj.ro Menu
Actualitate

12.000 de puieţi de stejar, frasin şi salcâm pe Bulevardul Muncii

Primăria clujeană îi invită din nou pe cetăţeni, luna viitoare, la plantat de puieţi în zona Bulevardului Muncii. Astfel, Primăria Cluj-Napoca continuă şi în acest an, printr-un parteneriat cu Direcţia Silvică, acţiunea de împădurire din zona Bulevardului Muncii.

În 2009 şi 2010 Primăria a plantat peste 25.000 de puieţi, iar în anul acesta va planta alţi peste 12.000, pe o suprafaţă de peste două hectare. “Şi în acest an vă invit la plantat de puieţi pe Bulevardul Muncii. Din cei peste 25.000 de puieţi plantaţi în 2009 şi 2010, aproximativ 10% au murit din cauza unui păşunat intensiv ilegal în zonă. Restul sunt bine”, a declarat primarul Sorin Apostu. El a mai menţionat că se vor planta puieţi de stejar, frasin şi salcâm. Acţiunea a fost demarată de municipalitate în anul 2009, când au fost plantaţi îm jur de 13.000 de puieţi. Anul acesta, acţiunea va demara la începtul lunii aprilie, cu pregătirea terenului, iar plantarea propriu-zisă se va desfăşura între 11 şi 15 aprilie. Luni, 11 aprilie, de la ora 12, va fi ziua presei şi a administraţiei locale. La acţiunea denumită anii trecuţi “Clujul prinde rădăcini” vor fi invitaţi să participe şi în acest an reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, Armatei, dar şi cei ai unităţilor de învăţământ. De asemenea, dacă vor dori, la plantări vor putea lua parte şi clujeni obişnuiţi. M.O.