monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Taxele şi impozitele locale pe 2014, “la mâna” clujenilor

Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale începând cu anul 2014 se află în dezbatere publică până în 4 noiembrie.

Taxele şi impozitele locale pe 2014, “la mâna” clujenilor

Clujenii sunt invitaţi să trimită sesizările, observaţiile şi punctele de vedere cu privire la stabilirea taxelor şi impozitelor locale pe 2014 la Primăria Cluj-Napoca sau la orice primărie de cartier, anunţă reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.

Potrivit anexelor la hotărârea de Consiliu Local privind taxele şi impozitele locale, din1 ianuarie 2014 valoarea acestora este neschimbată, ceea ce înseamnă că Primăria nu are, deocamdată, în plan majorarea taxelor şi impozitelor locale. Rămân neschimbate impozitele pe clădiri, mijloace de transport, terenuri. De asemenea, se menţine şi bonificaţia de 10% pentru persoanele fizice şi juridice care vor plăti taxele şi impozitele în anumite termene, Cluj-Napoca fiind printre puţinele oraşe din ţară care acordă această bonificaţie.


Taxele şi impozitele locale nu au fost majorate în Cluj-Napoca nici anul acesta, anunţul fiind făcut de primarul Emil Boc la începutului lui 2013.