monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trafic de influenţă şi tentativă de dare de mită la IPJ Constanţa. Comisar-şef, reţinut de DNA

Ionel Cazacu, şeful Biroului Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, este acuzat de trafic de influenţă şi de tentativă de dare de mită.

Comisar sef din cadrul IPJ Constanta, retinut de DNA

Ionel Cazacu ar fi intervenit într-un dosar. Comisarul şef ar fi încercat să dea aproximativ 1.000 de euro, unui procuror, pentru ca acesta din urmă să intervină într-un dosar penal. Cazacu a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul teritorial Constanța efectuează cercetări față de inculpații Nicolaie Irimia și Ionel Cazacu, comisar șef de poliție în cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, șef al Biroului Urmăriri, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în forma autoratului, respectiv, a complicității la infracțiunea de dare de mită.


"Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 01.11.2013, inculpatul Irimia Nicolaie, prin intermediul inculpatului Cazacu Ionel, i-a oferit denunțătoarei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, suma de 1.000 euro, cu titlu de mită, în vederea adoptării de către magistratul procuror a unei soluții de netrimitere în judecată într-un dosar penal, în care inculpatul Irimia Nicolaie era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice", se arată într-un comunicat al DNA.

Suma de 1.000 euro a fost remisă în mod efectiv de către Ionel Cazacu unui alt denunțător, care urma a le facilita inculpaților predarea banilor către procuror.