Actualitate
Iyeoka concertează, joi, în premieră în România, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca
Stilul unic și vocea inconfundabilă marca Iyeoka se aud pentru prima dată în România. Artista americană de origine nigeriană aduce mixul unic de rock, jazz, blues, hip hop și R&B la Cluj-Napoca în data de 7 noiembrie, într-un concert extraordinar pe scena Teatrului Național.
„Urmează-ți visul”, îndeamnă Iyeoka, care a făcut la fel: după ce a profesat timp de zece ani în domeniul farmaceutic, a înțeles că vocația ei este arta, devenind în scurt timp un profesionist recunoscut în întreaga lume.
Și-a început cariera muzicală în forță, în 2004, când a pus bazele “The Rock By Funk Tribe”, trupa alături de care și-a cântat compozițiile. Are trei albume la activ “Black & Blues” (2004), “ Hum the Bass Line” (2007), și inovatorul “Say Yes” (2010), care reprezintă o premieră muzicală prin conceptul „album care evoluează”: odată cumpărată, colecția se îmbogățește permanent și oferă acces la noi piese și conținut exclusiv Iyeoka.
Au făcut-o cunoscută hituri precum ”Simply Falling”, “Say Yes”, sau “The Yellow Brick road song” - coloana sonoră a serialului american “Fairly Legal”, urmărit cu interes și în România („Aproape legal”). Melodia a fost folosită și pentru ilustrarea muzicală a cunoscutului ”How to Make It in America” difuzat de HBO.
Pasiunea pentru muzică, rime și cuvinte i-au adus locul doi la ”Individual World Poetry Slam”, precum și o nominalizare la ”Independent Music Awards” – categoria R & B, cu piesa ”This Time Around”. Pe lângă muzică, Iyeoka s-a implicat în conferințele TED, devenind un ambasador TED Global.
Pentru prima dată în România, Iyeoka va face atmosferă la Cluj-Napoca în 7 noiembrie, prin două concerte: de la ora 19.00 la Teatrul Național și de la ora 22.00 în Diesel Club. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim, de pe eventim.ro, de la birourile Diesel (Piața Unirii nr. 10), Polus Center- Diesel Cafe și Iulius Mall- Info Desk.