Actualitate
Problemele psihologice din copilărie au efecte la maturitate
Problemele psihologice din copilărie pot avea consecinţe economice şi sociale nefaste, care se întind de-a lungul întregii vieţi pentru unele persoane, potrivit unui studiu efectuat pe parcursul a 50 de ani pe un grup extins de britanici.
Potrivit Mediafax, analiza informaţiilor colectate despre aceste persoane, încă din prima săptămână de viaţă, iar apoi în următoarele cinci decenii, a scos în evidenţă faptul că acele persoane care s-au confruntat cu grave probleme de natură psihologică în copilărie aveau, după 50 de ani, venituri mai mici cu aproximativ 25% comparativ cu persoanele care nu au fost afectate de acele dificultăţi. În plus, copiii care au suferit stigmate psihologice s-au dovedit, ajunşi la vârstă adultă, mai puţin conştiincioşi la locul de muncă, s-au căsătorit de mai puţine ori, iar relaţiile din viaţa lor personală erau mai puţin stabile decât în cazul celorlalţi. Potrivit autorilor, problemele grave de sănătate psihică din primii ani de viaţă se fac vinovate de o reducere cu 9%, în medie, a veniturilor unei persoane, după 50 de ani, prin comparaţie cu ceilalţi participanţi la studiu care nu au suferit din cauza acelor probleme.