monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO: Google Maps oferă de astăzi plimbări Street View prin Veneţia

Google a anunţat, joi, lansarea imaginilor panoramice Street View din unul dintre cele mai romantice oraşe din lume, Veneţia, realizate cu tehnologia Street View Trekker.

Google Maps oferă de astăzi plimbări Street View prin Veneţia

Veneţia este inclus în patrimoniul universal UNESCO şi a fost descris de mulţi ca cel mai frumos oraş construit vreodată. În prezent, orice utilizator de Google Maps poate explora oraşul în Street View, scrie Mediafax.

Oferind imagini Street View din locuri precum Veneţia, Google face accesibile oraşe şi locuri istorice şi populare către un public global, cu scopul de a crea cea mai cuprinzătoare, precisă şi uşor de utilizat hartă. Acest proiect este parte din iniţiativa Google de a crea o oglindă digitală a lumii reale şi a oferi utilizatorilor o experinţă realistă şi captivantă pe internet.


Dispozitivul Trekker a debutat anul trecut, când a fost utilizat pentru a fotografia Marele Canion, pentru ca mai apoi să fie folosit pe bărci şi cărări de munte, pentru a oferi imagini spectaculoase din locuri precum Insulele Galapagos.

În prezent, serviciul Street View acoperă peste 3.000 de oraşe din toată lumea şi peste 50 de ţări, precum şi o mică parte din Antartica. De la începutul proiectului, în 2007, au fost prezentaţi în Street View peste opt milioane de kilometri de drumuri. Proiectul Google Cultural Institute are peste 300 de parteneri din 53 de ţări, iar 80 de muzee pot fi vizitate prin Street View.


 

Etichete: google maps venetia