monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc, în juriul care va alege Capitala Europeană a Tineretului în 2016

Primarul Emil Boc va fi în juriul care va desemna oraşul ce va deţine titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2016, datorită câştigării titlului de Capitală Europeană a Tineretului de către oraşul Cluj-Napoca în 2015.

Primarul Emil Boc

În virtutea faptului că municipiul Cluj-Napoca este deţinătorul titlului de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015, în aceste zile primarul Emil Boc participă, la Bruxelles, la evenimentele ocazionate de selecţia europeană pentru desemnarea oraşului care va deţine acest titlu în anul următor Clujului, anul 2016.

„Este o dovadă a locului pe care Clujul îl are în Europa, a recunoaştere generală a anvergurii europene a oraşului nostru, precum şi o apreciere ca calităţii de partener în acest proiect amplu de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii europene, prin derularea proiectului de capitale de tineret” a explicat primarul Emil Boc, care participă zilele acestea la Bruxelles, la evenimentele ocazionate de selecţia europeană pentru desemnarea oraşului ce va purta acest titlu în 2016.


El a apreciat de asemenea că „obţinerea de către Cluj-Napoca a acestui titlu s-a realizat prin coagularea tuturor energiilor şi acţiunilor membrilor comunităţii clujene, pentru a pune în valoare această calitate a oraşului nostru – de centru de atracţie pentru tineri. Prin validarea candidaturii pentru anul 2015, am obţinut practic un „paşaport” şi pentru titlul pe care îl dorim pentru Cluj-Napoca în 2021 – cel de Capitală Europeană a Culturii”.

Prezenţa primarului Emil Boc la evenimentul de la Bruxelles reprezintă în acelaşi timp o ocazie de promovare a Clujului la nivel european, şi a titlului dobândit pentru anul 2015, an care se anunţă drept unul extrem de plin de evenimente şi care va aduce Clujului atenţie şi vizibilitate internaţională, oferind ocazii nepreţuite de promovare atât a comunităţii, cât şi a personalităţilor locale clujene din toate domeniile de activitate.


Pregătirile pentru anul 2015 sunt gestionate şi coordonate de către Federaţia Asociaţiilor de Tineret SHARE – creată în acest scop, din care fac parte toate entităţile interesate de a activa în domeniul tineretului şi care în această perioadă propun evenimentele ce urmează a se organiza în anul 2015, pentru marcarea statutului de capitală de tineret.