monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ioana Băsescu a făcut publice documentele aferente achiziţionării terenului din Nana

sursa foto: realitatea.net

Ioana Băsescu a depus cererea acordare a creditului pentru achiziţionarea terenului de la Nana în data de 30 august 2013, aceasta fiindu-i aprobată în 6 septembrie, iar în 9 septembrie a semnat contractul de creditare, având de achitat o rată lunară de 30.206 lei până în august 2043.

Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu a făcut publice, vineri, documentele aferente achiziţionării celor 290 de hectare de teren în comuna Nana, ea transmiţând presei duplicate ale contractului de vânzare-cumpărare, contractului de ipotecă şi contractului de credit.

Potrivit documentelor, terenul a fost cumpărat de la firma SC Berfige SRL, reprezentată de Bertola Fioravante, cetăţean italian cu domiciliul în Monaco.


Preţul de vânzare este de 5.844.864, 26 lei, echivalentul a 1.306.845 euro. Suma de 1.244.864, 26 lei a fost achitată din surse proprii de către Ioana Băsescu prin transfer bancar. Restul sumei, de 4.600.000 de lei provenind din creditul acordat de CEC Bank, unitatea pilot Victoria. Data înscrisă pe document este 9 septembrie, scrie Mediafax.

Prin contractul de ipotecă, datat 9 septembrie, garantul Ioana Băsescu consimte la constituirea şi intabularea unei ipoteci imobiliare de grad I în favoarea băncii, pentru valoarea de 4.600.000 de lei şi dobânzi, dobânzi penalizatoare, costuri şi speze aferente. Terenul a fost evaluat la 7.215.390 de lei, cu 23% mai mult decât suma pentru care a fost cumpărat. Valoarea totală evaluată a garanţiilor reale imobiliare este de 7.215.390 lei din care banca acceptă în garanţie 5.050.773 lei.


Contractul de credit se referă la "credit pentru investiţii imobiliare" pe o perioadă de 30 de ani şi menţionează că aportul propriu al Ioanei Băsescu este 21,30% din valoarea de achiziţie.

Rata anuală a dobânzii este variabilă pe întreaga durată a contractului de creditare şi este exprimată în funcţie de indicele ROBOR la 3 luni la data de 1 iulie (4,63%) la care se adaugă marja fixă de 1,9 puncte procentuale.


Creditul luat de Ioana Băsescu va fi rambursat în 360 de rate lunare, până în 8 august 2043.

Suma totală pe care o achită Ioana Băsescu băncii este de 10.896.378,24 lei, reprezentând valoarea creditului 4.600.000 lei, totalul dobânzilor 5.863.686, 88 lei, comisionul de analiză de 500 de lei şi comisionul de administrare a creditului de 432.191, 36 lei.