monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centura „de diamant” a așteptat după Șova

Acest drum ar fi trebuit să fie deschis circulaţiei la sfârşitul lunii octombrie, dar s-a aşteptat pentru recepţia lucrării venirea oficialilor de la Bucureşti.

sursa foto: afaceriardelene.ro

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, va participa, astăzi, la inaugurarea centurii de ocolire Vâlcele-Apahida, în zona viaductului.

„Lucrările sunt finalizate în totalitate, asfaltul a fost turnat, a fost consolidat versantul alu- necos, au mai rămas de final- izat rigolele şi de încheiat ultimele finisaje”, a precizat Eugen Cecan, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.


De la 50 de milioane de euro, cât a fost estimat iniţial costul centurii, s-a ajuns la 180 de milioane de euro. Lucrările la centura de ocolire Vâlcele – Apahida, cu o lungime de aproximativ 24 de kilometri, au început în anul 2006. Inaugurată în 2011, închisă circulaţiei, inaugurată din nou Centura de ocolire a fost inaugurată în octombrie 2011 de către fostul premier Emil Boc şi fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu.

Traficul rutier a fost deschis în 21 octombrie 2011, Boc declarând atunci că întreaga centură ar urma să fie finalizată în iunie 2012. În luna mai 2012, ministrul Transporturilor de atunci, Ovidiu Silaghi, declara că a trimis Corpul de control al ministerului să verifice lucrările la şoseaua de centură a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele – Apahida, întrucât a constatat greşeli de proiectare şi „o dorinţă de a tăia panglici”. Fostul ministru Silaghi spunea că bugetul investiţiei a urcat de la 60 de milioane de euro la 150 de milioane de euro.


 „Cred că a fost şi o greşeală de proiectare şi o dorinţă numai de inaugurare, de a tăia panglici. Am sesizat că aici s-a dorit numai să se taie panglici. Panglici s-au tăiat, dar drumul nu s-a terminat”, a spus Silaghi.

Constructorul, în insolvenţă, căutăm firmă

Ştefan Covrig, directorul de proiect al firmei ungare Vegyepszer, compania care a construit iniţial centura Vâlcele – Apahida, declara, anul tre- cut, că termenul de predare finală a centurii – 30 iunie 2012 – va fi prelungit, fără a putea avansa o dată exactă.


În luna ianuarie, mai multe grinzi ale parapetului din beton care asigură consolida- rea unui versant de pe cen- tura de ocolire s-au deplasat în urma unei alunecări de teren cauzată de infiltraţiile de apă. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, spunea la acea dată că este afectată o porţiune de aproximativ o sută de metri. Potrivit acestuia, cu toate că firma constructoare, Vegyepszer, a anunţat DRDP Cluj în decembrie 2011 că s-a declarat în insolvenţă, condu- cerea direcţiei şi-a luat măsuri de precauţie odată cu semnar- ea contractului de execuţie a lucrărilor la centura de ocolire Vâlcele – Apahida.

Noua conducere a DRDP a trecut la negocieri cu compania Keller, cea care se angajase, iniţial, ca garant în proiect pentru 63 milioane de lei. Pe tronsonul trei al centu- rii de ocolire Vâlcele – Apahida au mai fost înregistrate de-a lungul timpului alunecări de teren în urma infiltraţiilor de apă din cauza solului lutos, acestea impunând lucrări de consolidare care au dus la înregistrarea unor costuri suplimentare