monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Expoziţie pe teme de călătorie

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti, organizează expoziţia de pictură “Viatoris”, a artiştilor Piotr Jargusz şi Serge Vasilendiuc.

“Viatoris în traducere din latină înseamnă: călător, drumeţ, dar şi curier sau vestitor. Expoziţia este semnată de doi autori, Piotr Jargusz şi Serge Vasilendiuc, doi artişti aparent diferiţi, care expun sub acelaşi titlu, fascinaţi de aceeaşi idee comună a drumeţiei, a peregrinării, a schimbării, a temporalului, de înţelesul metafizic pe care îl exprimă termenul «viatoris»”, se spune în comunicatul de presă transmis de Muzeul de Artă. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, de la ora 18. Expoziţia va fi deschisă în perioada 6 aprilie - 8 mai 2011.