Actualitate
Nepoata Președintelui va fi botezată sâmbătă
Fiica Elenei Băsescu, Sofia Anais, va fi botezată sâmbătă, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, naş urmând să fie primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Conform unor surse apropiate familiei Băsescu, botezul urmează să aibă loc sâmbătă, la biserica Sfântul Spiridon Nou, aceeaşi biserică în care a fost oficiată şi cununia Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu.
Naşul Sofiei Anais va fi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, scrie Mediafax.
De altfel, Elena Băsescu a postat joi pe Facebook o fotografie cu fiica sa în cărucior, alături de Chirtoacă, însoţită de textul: "Naşul Dorin Chirtoacă a vizitat-o pe Sofia în drumul său către Vilnius. Cu ocazia aceasta, i-a adus cadou finuţei sale un ursuleţ de pluş foarte drăguţ".
Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.
Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.