monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii nu mai dau bani pe „prostii”

Românii au cumpărat anul trecut mai puţine băuturi alcoolice, snack-suri şi sucuri decât în 2009.

Bugetul lunar alocat de români pentru alimente şi produse de îngrijire a locuinţei a rămas aproximativ la fel în 2010 comparativ cu 2009, dar volumul a scăzut, din cauza inflaţiei.

 

Totodată, cheltuielile cu unele produse precum alcoolul, snacks-urile şi băuturile carbonatate au fost reduse sau chiar eliminate. Datele reies dintr-o analiză realizată de compania de compania de cercetare Nielsen. Astfel, potrivit studiului ShopperTrends, românii au cheltuit în medie, pe lună, în 2010, 710 lei, faţă de 719 lei în 2009. Deşi suma alocată a rămas aproximativ aceeaşi, volumul cumpărăturilor s-a redus, în contextul în care patru din cinci persoane susţin că au remarcat anul trecut creşteri de preţuri, iar măsura luată a fost reducerea cheltuielilor pe anumite categorii de produse.

„Cel mai des menţionat ca fiind afectat de reducerea cheltuielilor a fost segmentul de băuturi, precum vin, spirtoase şi bere, acestea fiind primele produse eliminate din coşurile de băuturi în 2010. Alte categorii cumpărate mai puţin din cauza inflaţiei alimentare au fost snacks-urile sărate, răcoritoarele carbonatate, ciocolata, alimentele organice, biscuiţii şi cafeaua”, a declarat, citată de Mediafax, Bogdana Baltasiu, Client Service Manager Customer Research în cadrul Nielsen. În plus, ea a menţionat că românii au mai tăiat şi din cheltuielile alocate alimentelor pentru bebeluşi, juice-urilor, cerealelor pentru micul dejun, îngheţatei şi ceaiurilor.

Studiul mai arată că 63% din bugetul alocat cumpărăturilor se duce, în cazul românilor, pe alimentele proaspete, respectiv legume, fructe, carne, peşte şi lactate. Totuşi, şi acestea au fost cumpărate anul trecut în cantitate mai mică şi mai des, pentru a reduce astfel impactul financiar asupra bugetului familiei.

Datele Nielsen mai arată că în 2010 reţelele de comerţ modern (hipermarketuri, supermarketuri şi discounteri) au acoperit 48% din piaţă. Studiul ShopperTrends a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie 2010 pe 1.200 de persoane.