monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două ACCIDENTE GRAVE de MUNCĂ, astăzi la Turda

Un turdean a murit după ce a căzut de la înălțime, iar un altul a ajuns la spital după ce a căzut de pe o scară.

Un turdean a MURIT după ce a căzut de la înălțime

Poliţia Municipiului Turda a fost sesizată în această dimineață despre faptul că un bărbat de 39 de ani, în timp ce efectua lucrări de montaj termopane în incinta unei societăţi din Turda, a căzut de pe acoperişul halei de producţie.

La faţa locului s-a prezentat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Turda şi un echipaj de ambulanţă care a efectuat manevre de resuscitare asupra victimei care se afla în stop cardio-respirator, fără rezultat, declarând în cele din urmă decesul. 


Din primele verificări a reieșit faptul că persoana în cauză, în calitate de administrator la o societate din Sibiu care are ca obiect de activitate montare geamuri tip termopan, efectua lucrări pe o hală de producţie, situată pe strada Ştefan cel Mare, din Municipiul Turda. În timp ce se afla pe acoperişul clădirii, macaraua care ridica materialele s-a desprins din ancoraj, fapt care a determinat dezechilibrarea şi căderea în gol a acestuia de la o înălţime de aproximativ 11 metri pe o alee din beton.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul de muncă.


Tot astăzi, în jurul orei 12:33, Poliţia Municipiului Turda a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, aflat în timpul serviciului, a căzut de pe o scară şi a suferit leziuni.

Din primele verificări reiese faptul că bărbatul ce se afla în timpul programului de lucru  a căzut de pe o scară, de la o înălţime de aproximativ 2 metri, în timp ce vroia să urce în podul unui grajd de animale.


 Bărbatul a suferit mai multe leziuni, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Turda.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul de muncă.