Actualitate
Târg de joburi, în această săptămână la UTCN
Organizaţia studenţească BEST (Board of European Students of Technology) Cluj-Napoca organizează de azi şi până vineri cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului de carieră JobShop.
JobShop este cel mai mare eveniment naţional de carieră pentru studenţii şi absolvenţii din România, fiind dezvoltat de organizaţia BEST în trei dintre cele mai mari centre universitare din ţară - Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Târgul va avea loc într-un cort special amenajat în curtea Universităţii Tehnice din Cluj. „Evenimentul doreşte să reunească cei trei factori necesari dezvoltării forţei de muncă specializate: studenţii, universitatea şi companiile şi se doreşte a fi un spaţiu sinergic, unde cele trei entităţi fac schimb de experienţă şi informaţii. Studenţii pot afla care sunt companiile dornice să îi angajeze, companiile au ocazia de a sta faţă în faţă cu viitorii angajaţi, iar universitatea, care asigură rolul de legătură între cele două părţi, are oportunitatea de a se ajusta nevoilor pieţei”, au explicat organizatorii evenimentului.
În cadrul Jobshop, studenţii îşi pot găsi, timp de două zile, pe 13 şi 14 aprilie, atât locuri de muncă, cât şi companii care oferă internship-uri sau locuri pentru practică. În celelalte zile, JobShop va organiza traininguri pentru studenţi, susţinute de persoane specializate, precum şi prezentări de companie, vizite la companii, competiţii, prezentări şi discuţii despre business start-up şi întâlniri cu reprezentanţii firmelor participante.
La ediţia din acest an a evenimentului şi-au anunţat participarea peste 30 de companii, printre care Nokia România, Continental AG România şi Property Shark.