monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod Galben de ceață și depuneri de chiciură, în județul Cluj, până la ora 19.25

Meteorologii au emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod Galben de ceață și depuneri de chiciură, în județul Cluj, până la ora 19.25.

Conform atenționărilor postate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 19.25, în zonele joase din județul Cluj, inclusiv drumurile naționale și europene, precum și în municipiul Dej, se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității orizontale sub 200 m, izolat sub 50 m, depuneri de chiciură.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare Cod Galben în județele Olt și Vâlcea, inclusiv municipiile Caracal și Drăgășani. Până la ora 17.00, se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.


Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.