Actualitate
Cel mai aprig contestatar al lui Emil Boc, Ioan Bîldea, validat consilier local
Schimbare în componenţa Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în penultima zi a anului 2013. Vicepreşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, a fost validat , uni dimineaţă, ca şi consilier local. El o înlocuieşte astfel pe consilierul local PSD, Anca Mureşan, care va fi director adjunct al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Anca Mureșan a depus o solicitare de demisie, mandatul încetând astfel de drept și locul a fost ocupat de consilierul USL supleant, Ioan Bîldea.
Ioan Bîldea deţine şi şefia organizaţiei de tineret a liberalilor clujeni. Este cunoscut drept unul dintre cei mai aprigi contestatari ai primarului Emil Boc, pe care l-a criticat în nenumărate rânduri şi a evidenţiat de fiecare dată nerealizările acestuia.
Ioan Bîldea a depus luni dimineaţă jurământul la ultima şedinţă de Consiliu Local. Primarul Emil Boc a fost primul care i-a urat baftă în noua funcţie.