Actualitate
Maratonul Clujului, câştigat de un etiopian
Atletul de culoare Ashenafi Erkolo, în vârstă de 26 de ani, a câştigat prima ediţie a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca.
Erkolo provine din Etiopia şi a alergat cei peste 42 de kilometri în 2 ore, 22 de minute şi 16 secunde, fiind recompensat pentru această performanţă cu 3.000 lei. Africanul a fost urmat de Sergiu Gadiuc, din Republica Moldova. El va fi recompensat cu 2.500 lei, iar ungurul Zsolt Kovacs, care a terminat pe ultima treaptă a podiumului, va primi 2.000 lei.
Traseul pe care l-au avut de parcurs cele câteva sute de alergători a fost următorul: P-ţa Unirii- str. Eroilor- str. Dorobanţilor- str. T.Mihali- str. Al.V.Voievod- str.Unirii- str. N.Titulescu- P-ţa Cipariu- str. A.Iancu- str. Universităţii- str. Kogalniceanu- str. Baba Novac- str. Republicii- P-ţa Păcii- str. Clinicilor (pînă la Moţilor)- P-ţa Păcii- str. Napoca- P-ţa Unirii.
La maraton a participat şi Ilie Roşu, un alergător cunoscut pentru faptul că aleargă purtând diferite drapele în timpul cursei. La Cluj, Roşu a purtat steagurile României, Uniunii Europene şi ONU.
Maratonului Intenaţional Cluj-Napoca a dat ieri peste cap traficul din Cluj-Napoca, zona centrală fiind închisă circulaţiei pentru şase ore.