monitorulcj.ro Menu
Actualitate

12 poliţişti de la Poliţia Rutieră Cluj, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 13 decembrie 2013, trimiterea în judecată a 12 lucrători de poliţie din cadrul IPJ Cluj - Serviciul Rutier - Biroul Rutier Drumuri Naţionale şi Europene, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit comunicatului, cei 12 poliţişti sunt MUREŞAN IOAN, MUREŞAN RADU MIHAI, SUCALĂ ADRIAN VASILE, SORAN VICTOR,  ALB DAN DORIN, LUPAŞ CĂTĂLIN, GĂLĂŢAN ROBERT EDUARD, ROŞCA COSMIN DACIAN, MÂNZAT TUDOR-ALIN,  CĂTINEAN ILIE,  TULBURE GEORGE şi TODORUŢ RAREŞ CIPRIAN, toţi fiind cercetaţi pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi primire de foloase necuvenite, activitatea infracţională dedusă judecăţii însumând 73 de acte materiale.

"În esenţă, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul că, în mod repetat, aceştia au pretins ori acceptat diferite sume sau alte foloase pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu le aplica conducătorilor auto depistaţi în trafic o sancţiune contravenţională pentru încălcări ale conduitei la regimul de trafic rutier (în special depăşirea limitei de viteză instituite pe acel sector de drum). De asemenea, pe fondul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, întocmeau sau nu întocmeau, participau sau asistau la întocmirea unor procese verbale de contravenţie în care se consemnau stări de fapt nereale, se omitea consemnarea unor contravenţii sau se inserau date nereale, împrejurări de natură a-l favoriza pe contravenient în ceea ce priveşte aplicarea punctelor de penalizare, aplicarea amenzii contravenţionale sau stabilirea cuantumului acesteia şi aplicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme, precum şi de a cauza bugetului de stat o pagubă", se arată în comunicatul citat.


Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Cluj.  Polițiștii au fost reținuți în luna martie 2012, dar au fost eliberați.

La instrumentarea acestei cauze procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au colaborat cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al SIPI Cluj şi SRI.