monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Salarizarea profesorilor, decisă săptămâna viitoare

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ieri ca data angajării răspunderii Guvernului privind Codul de dialog social şi salarizarea profesorilor să fie luni, 18 aprilie, informează Agerpres.

Astfel, pentru fiecare dintre cele două proiecte de lege pe care Guvernul îşi angajează răspunderea vor avea loc două şedinţe separate, în aceeaşi zi. Coaliţia de guvernare a mandatat Guvernul Boc să îşi angajeze răspunderea pe proiectul legii privind uniformizarea salariilor profesorilor la începutul săptămânii trecute. Parlamentarii USL nu vor participa la nicio procedură parlamentară privind angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind uniformizarea salariilor din Educaţie. De asemenea, ei nu vor depune o moţiune de cenzură, pentru a nu „legitima” acest act normativ.