Actualitate
Află alături de ce VEDETE şi-a serbat Michelle Obama aniversarea vârstei de 50 de ani
Câteva vedete bine cunoscute s-au aflat printre invitaţii prezenţi la recepţia oferită cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani de către Michelle Obama, a dezvăluit duminică o invitată de marcă.
Printre acestea s-au numărat cântăreaţa Beyoncé dar şi cântăreţul şi actorul John Legend.
"A fost uimitor, o petrecere incredibilă", a declarat pentru postul CNN analista politică Donna Brazile, după o zi de la petrecerea ale cărei detalii nu au fost etalate public de către Casa Albă.
"Au fost prezenţi prieteni de-ai săi din copilărie, oameni din cadrul administraţiei prezidenţiale", a continuat ea. "Beyoncé a cântat, iar John Legend a cântat «Happy Birthday»", a adăugat Brazile, o cercetătoare afiliată Partidului Democrat, care a condus campania electorală a lui Al Gore în 2000.
"Omagiul cel mai emoţionant a fost pronunţat de către Barack Obama, care a vorbit despre femeia pe care a cunoscut-o şi de care s-a îndrăgostit", a spus Brazile.
Potrivit CNN, recepţia s-a încheiat sâmbătă, către ora locală 2.00 (9.00, ora României).
Michelle Obama se bucură de o popularitate puternică, înregistrând o cotă de 65%, cu 20 de puncte mai mult decât soţul său.