monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vicepreşedinte CJ Alba: Salvamontiştii au fost dirijaţi pe piste greşite. Coordonatele GPS ale Serviciului de Transmisiuni Speciale au fost ERONATE

Salvamontiştii care au participat la căutarea avionului prăbuşit în Apuseni au fost coordonaţi de ISU şi au fost dirijaţi spre piste greşite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS), afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba Florin Roman.

Salvamontiştii au fost dirijaţi pe piste greşite. Coordonatele GPS ale Serviciului de Transmisiuni Speciale  au fost ERONATE

Vicepreşedintele CJ Alba Florin Roman a declarat, marţi, că a făcut, împreună cu salvamontiştii care au participat la căutarea avionului prăbuşit în Munţii Apuseni, o analiză şi că nu are ce să le reproşeze, spunând că ei au fost coordonaţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi au fost dirijaţi de mai multe ori pe piste greşite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS.

Roman a afirmat că, din punctul său de vedere, unul dintre "vinovaţii" de producerea accidentului este chiar legislaţia din România, care nu permite identificarea unei persoane după telefonul mobil, decât în cazuri speciale.


Toate echipajele de salvatori, trimise pe piste greşite

"Din scurta analiză pe care am reuşit să o fac astăzi (marţi - n.r.) cu colegii de la Salvamont prezenţi la intervenţia de noaptea trecută din zona Munţilor Apuseni încep să se configureze şi primele concluzii. O primă concluzie ar fi că, deşi pare foarte hilar, unul dintre vinovaţii de producerea acestei tragedii este legislaţia în vigoare, pentru că dacă ai un accident şi suni la 112 şi spui că eşti rănit şi nu cunoşti zona în care te afli pur şi simplu nu poţi fi identificat şi localizat. În schimb, dacă eşti un infractor, eşti urmărit pentru droguri sau pentru altceva, legislaţia permite localizarea prin telefon. O problemă mare în evenimentul din Apuseni a constituit-o faptul că acolo nu există semnal GSM decât pe alocuri şi practic din acest motiv cred că cei de la STS au greşit localizarea. În baza acestei localizări eronate, şi trebuie ştiut că există o marjă foarte mare de a greşi zona, toate trei echipajele de salvatori de la Alba, Cluj şi Bihor au fost trimise pe piste greşite. Dacă mi-aţi permite un exemplu: accidentul s-a produs la Sebeş şi salvatorii au fost trimişi să îi caute la Alba Iulia. Din acest motiv timpul de aşteptare a fost cel pe care îl ştiţi. Dacă localizarea ar fi fost exactă, cu siguranţă timpul de intervenţie ar fi fost mai scurt cu două-trei ore”, a spus Roman, citat de Mediafax.

Vicepreşedintele CJ Alba a adăugat că o altă problemă pe care trebuie să o analizeze statul este cea a dotării cu aparatele necesare pentru acel avion.


"Există o procedură standard ca atunci când un avion aterizează forţat sau se prăbuşeşte are un aparat care emite un semnal, iar avioanele care survolează acea zonă pot să-l identifice foarte uşor. Din informaţiile mele, un astfel de aparat nu exista pe avionul căzut la sol", a spus Roman.

El a adăugat că este nemulţumit şi de faptul că primarul din Horea nu a fost anunţat imediat după producerea accidentului în aşa fel încât să mobilizeze mai repede pădurarii, vânătorii şi localnicii care cunosc zona pentru căutarea epavei.


"O altă chestiune care a afectat comunicarea este faptul că nu a fost activat imediat preşedintele comisiei locale pentru situaţii de urgenţă, primarul, care ar fi putut prin experienţa sa să mobilizeze foarte rapid pădurarii, vânătorii şi localnicii care cunosc cel mai bine locul. Cu siguranţă până ajungeau echipajele de la Alba şi de la Cluj - în circa două ore - aceşti oameni, care sunt cei mai buni cunoscători ai locului, ar fi desfăşurat căutări şi ar fi identificat epava mult mai repede", a afirmat Roman.