monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REVOLTĂTOR: PROTESTATAR reținut de POLIŢIA UCRAINEANĂ şi obligat să umble GOL, în frig - VIDEO

Un material video ce prezintă membri ai forțelor de ordine ucrainene care hărțuiesc și fotografiază un protestatar pe care îl obligă să stea fără haine afară pe un frig crâncen, a început să circule de joi pe şi a strâns deja 31.000 de vizualizări.

Foto: Captură video

Potrivit EuromaidanPR (echipa de relații cu publicul a protestatarilor), au fost înregistrate deja mai multe plângeri legate de persoane care ar fi fost bătute, obligate să se dezbrace sau împușcate cu gloanțe de cauciuc de către polițiști. În cazul de față, polițiștii îi aduc injurii bărbatului, după care îl obligă să facă poze cu o unealtă de grădinărit.

„Un clip video care îți îndoaie inima despre modul în care poliția ucraineană îi tratează pe activiștii reținuți. Imposibil de privit”, a postat pe Twitter corespondenta Associated Press, Maria Danilova. „Așa îi tratează poliția din Ucraina pe protestatarii reținuți! Un video groaznic”, a scris și Olga Rudenko de la Kiev Post.


Adoptarea, săptămâna trecută, a unui pachet de legi controversate, care înăspresc drastic sancțiunile împotriva manifestanților, a relansat mobilizarea opoziției, provocând violențe fără precedent la Kiev. Conform publicației New York Times, există trei morți confirmate în rândul protestatarilor, două provenind direct în urma unor plăgi împușcate. Informații neconfirmate ale presei ucrainene urcă cifra deceselor la șapte, relatează Agerpres.