monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prins la volan beat şi fără carnet!

Un tânăr de 25 de ani a fost prins luni, 27 ianuarie 2014, de poliţiştii clujeni în timp ce conducea, sub influneţa alcoolului, o maşină fără a avea carnet de conducere.

Poliţiştii rutieri au depistat un tânăr de 25 ani în timp ce conducea un autovehicul pe strada Clujului din Turda,  judeţul Cluj, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta avea o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei iar poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.