monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viktor Ianukovici a promulgat legea amnistierii protestatarilor

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a promulgat vineri legea privind amnistierea manifestanţilor arestaţi şi proiectul de abrogare a legilor privind reprimarea protestelor.

reşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici

Parlamentul ucrainean a adoptat miercuri o lege privind amnistierea manifestanţilor arestaţi în urma confruntărilor cu forţele de ordine, însă opoziţia s-a abţinut de la vot. După mai multe ore de negocieri tensionate, textul a fost aprobat de 232 de deputaţi din cei 416 prezenţi, informează Mediafax.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost abrogate marţi.