monitorulcj.ro Menu
Actualitate

122 de deținuți, eliberați

Instanțele de judecată au dispus, în cursul zilei de sâmbătă, punerea în libertate a 122 persoane aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale din noul Cod Penal.

De asemenea, pentru 176 de deținuți a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, conform agerpres.ro.

Arestul la domiciliu, o singură cale de atac, judecătorul de drepturi și libertăți și cel de cameră preliminară, precum și pedepse mai blânde pentru infractorii primari și mult mai aspre pentru cei care comit concurs de infracțiuni și recidiviști, sunt principalele modificări aduse de cele două Coduri conform judecătorului Mihai Udroiu, membru al Comisiei de elaborare a noilor coduri.


"În primul rând, noul Cod penal aduce o viziune armonizată a legislației penale cu legislațiile penale din statele membre al UE și pe de altă parte realizează o uniformizare a incriminărilor și a dispozițiilor de drept penal din legislația specială cu cele din Codul penal, ceea ce nu exista până în acest moment în România (de pildă, au fost corelate cu noul Cod penal peste 300 de legi speciale cu dispoziții penale).

În privința Codului de procedură penală, pe de o parte, sunt reglementate dispoziții mai flexibile care să asigure celeritatea procesului penal, pe de altă parte, în anumite zone foarte sensibile, cum ar fi măsurile preventive sau tehnicile speciale de supraveghere și cercetare, sunt reglementate instituții previzibile astfel încât măsurile de supraveghere tehnică sau măsurile preventive să fie adaptate standardelor Convenției Europene a Drepturilor Omului", a declarat Udroiu, citat de agerpres.ro.