monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul le-a citit poveşti copiilor

Primarul Sorin Apostu s-a alăturat campaniei “Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor”, iniţiată de Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga”.

 

Astfel, primarul a fost prezent ieri la Biblioteca Judeţeană, unde le-a citit poveşti celor aproximativ 30 de copii care se aflau în ludoteca instituţiei. “Încercăm să promovăm cititul, cel adevărat, din cărţi şi nu cel de pe calculator. M-am simţit foarte bine în mijlocul copiilor, ca şi acasă, şi cred că şi pentru ei a fost o provocare. Sper să citească cât mai multe cărţi”, a afirmat primarul Sorin Apostu.

Prezentă la eveniment, directoarea grădiniţiei “Aşchiuţă”, Anca Radu, s-a declarat încântată de atmosfera relaxantă. “Atmosfera de astăzi (ieri – n.r.), informală şi pentru primar şi pentru copii, foarte relaxantă de altfel, demontrează că lectura nu dăunează sănătăţii. Sunt convinsă că micuţii îşi vor trage de mânecă părinţii să le citească pentru că astăzi (ieri – n.r.) au fost foarte atenţi. Scuza cu lipsa timpului nu e importantă. Atâta timp cât un om important al oraşului şi-a găsit timp să le citească poveşti copiilor demonstrează că orice părinte poate face acest lucru pentru copilul său pentru 5-10 minute”, a precizat Anca Radu.

Campania “Săptămâna familiei, săptămâna fără televizor” se desfăşoară la nivel naţional, ajungând anul acesta la a doua ediţie. “E o săptămână în care-i aşteptăm pe toţi doritorii să se simtă bine în spaţiul bibliotecii. E o zi specială pentru că e dedicată bibliotecilor, iar în toată ţara, copiii, adulţii, tinerii se îndreaptă spre biblioteci. Pentru noi e o modalitate de a ne promova activităţile şi putem demonstra că aici oricine îşi poate găsi liniştea sufletească”, a spus Elena Moşoiu Florea, director adjunct de specialitate al Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”. M.O.