monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Investigatorii CIAS pot spune care au fost cauzele accidentului din Apuseni

Investigatorii Centrul de Investigaţii şi Siguranţa al Aviaţiei Civile (CIAS) sunt specialiştii din aviaţie ce pot spune care au fost cauzele accidentului aviatic din Munţii Apuseni printr-un raport ce ar putea să dureze 'câteva luni', a spus marţi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

 Investigatorii CIAS pot spune care au fost cauzele accidentului din Apuseni

'Cu referire la cauzele accidentului, sunt examinate aceste cauze de către investigatorii CIAS care reprezintă o autoritate centrală, Centrul de Investigaţii şi Siguranţa al Aviaţiei Civile. Investigatorii CIAS sunt cei care examinează circumstanţele accidentului, sunt ingineri, sunt specialişti în domeniul aviaţiei şi pot să spună care sunt aceste cauze. Ei vor emite un raport. De regulă, aţi văzut că aceste rapoarte se depun la Parchet după câteva luni de zile, fiindcă este o activitate extrem de laborioasă', a explicat procurorul Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.

El a spus că se vor face rapoarte de expertiză pentru fiecare aparat şi fiecare dispozitiv al avionului prăbuşit. După ce investigatorii CIAS fac raportul, acesta va fi verificat printr-o expertiză tehnică judiciară.

'Se examinează fiecare aspect în parte. Sunt efectuate rapoarte de expertiză asupra unor aparate ale avionului, asupra unor dispozitive care sunt examinate de laboratoare specializate şi, după ce există toate aceste analize, investigatorii pot să formuleze o concluzie. Apoi, pe baza concluziilor expuse într-un raport care este prezentat Parchetului, fie se va dispune o expertiză judiciară, de cele mai multe ori se dispune o expertiză tehnică judiciară, pentru a se vedea dacă se confirmă acele concluzii ale investigatorilor. Această expertiză are valoare de probă ştiinţifică în dosar pentru a clarifica circumstanţele producerii accidentului', a spus procurorul Augustin Lazăr.

Deocamdată, de la începutul anchetei au fost audiaţi 29 de martori, dintre care cinci victime