monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tom Cruise, dat în judecată pentru 1 miliard de dolari, pentru PLAGIAT

Tom Cruise şi ceilalţi producători ai filmului "Misiune: Imposibilă - Ghost Protocol" (2011) au fost daţi în judecată, pentru 1 miliard de dolari, de un bărbat care afirmă că scenariul acestui lungmetraj este inspirat dintr-un scenariu al său, scris în 1998.

Timothy Patrick McLanahan afirmă că cel mai recent opus din seria "Misiune: Imposibilă", lansat în 2011, a fost "ilegal scris şi produs" pe baza scenariului pe care el l-a redactat în 1998 pentru filmul "Head On", informează bbc.co.uk.

Reclamantul a dat în judecată studiourile Paramount Pictures, alte câteva companii de producţie cinematografică, dar şi pe actorul Tom Cruise, în decembrie 2013.


Documentele depuse la tribunal au fost apoi obţinute şi publicate de site-ul Radar Online, scrie Mediafax.

În acele documente, McLanahan spune că a trimis iniţial scenariul său Agenţiei William Morris, care însă l-a respins.


"Agenţia mi-a spus că nu va putea să folosească scenariul meu pentru un film", a spus el.

Apoi, afirmă McLanahan, "ei au vândut scenariul în lumea întreagă", fără permisiunea sa, cedându-l în cele din urmă Agenţiei Creative Artist (CAA), cu care colaborează Tom Cruise.


Privind filmul "Misiune: Imposibilă - Ghost Protocol", al patrulea în care Tom Cruise a interpretat rolul agentului Ethan Hunt, McLanahan spune că şi-a "recunoscut imediat" propriul scenariu.

Filmul a obţinut încasări de aproape 700 milioane de dolari din box office-ul mondial şi alte încasări consistente din vânzările filmului pe DVD şi Blu-ray.


"Întrucât «Misiune: Imposibilă - Ghost Protocol» a generat încasări de aproape 1 miliard de dolari, solicit ca această sumă să îmi fie plătită drept despăgubiri", a declarat McLanahan.

Un al cincilea film din seria "Misiune: Imposibilă" se află în pregătire la Hollywood şi va fi lansat pe marile ecrane în decembrie 2015.