monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Merkel și Hollande vor discuta despre o posibilă rețea de comunicare europeană care evită SUA

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă, înaintea unei vizite în Franța, că va discuta cu președintele francez, Francois Hollande, despre construirea unei rețele de comunicare europene pentru a evita ca e-mail-urile și alte date să treacă prin Statele Unite, relatează Reuters.

Merkel a cerut o mai mare protecție a datelor în Europa, în contextul relatărilor de anul trecut cu privire la supravegherea în masă a Germaniei și a altor state de către Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite.

Merkel a declarat că dezaprobă faptul că giganți ca Google și Facebook își au baza pentru operațiunile lor în țări cu garanții reduse în ceea ce privește protecția datelor, fiind în același timp activi în state precum Germania, cu o protecție mare a datelor.


"Vom vorbi cu Franța despre cum putem menține un nivel ridicat de protecție a datelor", a declarat Merkel înainte de vizita sa la Paris de miercuri.

"Mai presus de toate, vom vorbi despre furnizorii europeni care oferă siguranță cetățenilor noștri, astfel încât cineva să nu trebuie să trimită e-mail-uri și alte informații peste Atlantic. Mai degrabă am putea construi o rețea de comunicare în interiorul Europei", a subliniat cancelarul german.


Merkel a declarat totodată că alte subiecte pe care intenționează să le abordeze la summitul franco-german de miercuri includ o cooperare mai strânsă în domeniul protecției climatice, înainte de conferința privind clima din 2015 din Franța, și politicile de securitate, în special în Africa.