Actualitate
Un clujean a produs un al DOILEA ACCIDENT, în timp ce FUGEA DE LA PRIMUL
Un şofer clujean a reuşit să facă două accidente într-o singură zi. A lovit în trafic o maşină condusă de un bistriţean şi în fuga lui de la locul accidentului a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o altă maşină, condusă tot de un bistriţean.
Ieri seară, un bărbat de 31 ani din comuna Baciu, în timp ce conducea un autovehicul dinspre Apahida spre Cluj-Napoca, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de un autovehicul, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 41 ani, din municipiul Bistriţa. Şoferul care circula regulamentar a fost grav rănit şi transportat la UPU Cluj-Napoca.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că, anterior producerii acestui accident, şoferul clujean a lovit în Apahida un alt autoturism, condus tot de un bistriţean. Clujeanul a acroşat cu partea din faţă a autoturismului partea laterală- spate a autoturismului din Bistriţa, pe fondul unei stări conflictuale existente între cei doi conducători auto. "Conflictul nu a apărut în trafic", au precizat pentru Monitorul de Cluj reprezentanţii IPJ Cluj, care au adăugat că şoferul de 24 de ani a fost rănit uşor.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale.