Actualitate
Bolnavii din România mor pe listele de aşteptare
Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi spun că bolnavii de cancer şi cei cu boli hepatice mor pe listele de aşteptare, fără a avea măcar şansa de a începe tratamentul.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) a anunţat Comisia Europeană despre încălcarea drepturilor pacienţilor din România şi a cerut monitorizarea domeniului sanitar din ţara noastră.
Reprezentanţii mai multor asociaţii de pacienţi din ţară au prezentat ieri la Cluj-Napoca problemele cu care se confruntă pacienţii. Ei au atras atenţia că în România sunt încălcate toate drepturile bolnavilor. „Toate drepturile pacienţilor sunt încălcate: dreptul la informare, accesul la servicii medicale şi investigaţii, dreptul de a fi trataţi pentru că toate patologiile au tratamentele întrerupte din cauza lipsei fondurilor”, a declarat Cezar Irimie, preşedintele COPAC.
Memoriu la Comisia Europeană
Din cauza încălcării drepturilor pacienţii, conducerea COPAC s-a adresat, printr-un memoriu, Comisiei Europene şi a cerut monitorizarea domeniului sanitar din ţara noastră. „Vă rugăm să ne sprijiniţi şi să realizaţi oficial o evaluare a sistemului de sănătate din România şi să construiţi un sistem de monitorizare special pentru România, la fel ca sistemul de monitorizare existent în domeniul justiţiei. Sperăm să primim ajutor din străinătate pentru că în ţară suntem ignoraţi”, a afirmat Cezar Irimie.
Mii de pacienţi aşteaptă tratament
Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi au atras atenţia şi asupra listelor de aşteptare pentru tratament, care au ajuns să fie interminabile. Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, a precizat că în judeţul Cluj 170 de bolnavi cu afecţiuni hepatice aşteaptă pe liste începerea tratamentului. „Din câte ştiu eu, anul acesta niciun bolnav nu a început tratamentul”, a subliniat Marinela Debu. Ea a mai afirmat că, la nivel naţional, peste 6.500 de bolnavi sunt pe liste de aşteptare, iar durata medie de aprobare a dosarelor este de 1 an sau 1 an şi jumătate. Tratamentul pentru aceste afecţiuni variază între 1.600 lei şi 7.000 lei pe lună.
Bolnavii de cancer mor pe liste de aşteptare
La rândul său, Cezar Irimie a afirmat că în toată ţara peste 4.000 de bolnavi de cancer, copii şi adulţi, sunt pe liste de aşteptare pentru tratament. „Pe oncologie se aşteaptă luni de zile, chiar şi un an. Ne-am confruntat cu situaţii în care pacientul a murit şi după o săptămână a primit aprobarea pentru tratament”, a subliniat preşedintele COPAC.
Pacienţii îşi cumpără singuri materiale sanitare
Şi Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, a criticat lipsa de transparenţă referitoare la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. „Nu doar pacienţii s-au săturat de lipsurile sistemului sanitar, ci şi medicii. Una dintre cele mai mari probleme este că există o mare lipsă de transparenţă legat de fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Niciodată nu se ştie câţi bani atrage şi câţi cheltuie sau cât cheltuie din cât atrage”, a declarat Bârsan. El a mai criticat şi faptul că pacienţii sunt nevoiţi să îşi cumpere singuri unele materiale sanitare din cauza sărăciei din sistemul sanitar. „Unde s-a mai auzit aşa ceva în lume, ca pacientul să meargă la farmacia din colţ să îşi cumpere aţă pentru operaţie? Ca să nu mai vorbim că unii o mai şi deschid, ca să verifice dacă e bună, iar apoi noi coasem cu ea”, a povestit Bârsan.