monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi tineri băuţi au omorât în bătaie un bărbat. Cei doi au fost reţinuţi

În 2 martie 2014, poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la decesul unui bărbat de 50 de ani, survenit într-un apartament din municipiul Cluj-Napoca.

În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că în apartament, la momentul producerii decesului, se aflau trei bărbaţi cu vârste între 50 şi 60 de ani şi patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, între care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict spontan.

Doi tineri de 22 de ani, respectiv 23 de ani au cauzat leziuni traumatice unui bărbat de 60 de ani şi unuia de 50 de ani, bărbatul de 50 de ani decedând la scurt timp.


"Faţă de tinerii de 22 de ani, respectiv de 23 de ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de arestare preventivă", au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.