monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Strada din Cluj care le aduce pietonilor condamnarea la moarte

O stradă din cartierul Dâmbul Rotund este un adevărat pericol pentru pietoni. 13 accidente au avut loc anul trecut, iar anul acesta s-au produs două accidente, unul urmat de un deces.

Strada Corneliu Coposu

Zebra nu reprezintă o certitudine că cel care se angajează în trecerea străzii Corneliu Coposu prin loc marcat va ajunge în viaţă pe partea cealaltă. Din cauză că este o stradă intens circulată în ultimii ani, au avut loc frecvent accidente mortale sau cu răniţi grav pe pe această stradă. Cel mai recent accident grav, soldat cu un mort, pe strada Corneliu Coposu a avut loc în 19 februarie când un şofer beat a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni. ”În 19.02.2014, ora 07.00, un bărbat de 53 ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Cluj-Napoca, cu direcţia Calea Baciului – strada Giordano Bruno, nu a acordat prioritate de trecere, rănind grav un bărbat de 50 ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în străzii pe trecerea de pietoni amenajată”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. Ulterior, bărbatul de 50 de ani a murit şi a lăsat în urmă trei copii. Moartea lui a însemnat totuşi salvarea vieţii altor oameni, familia lui fiind de acord să îi doneze organele: ficatul, rinichii şi corneea.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj, anul acesta au avut loc deja două accidente grave pe strada Corneliu Coposu, unul dintre acestea fiind cel care s-a soldat cu decesul bărbatului de 50 de ani. “În cursul anului 2014, până în prezent, s-au înregistrat un număr de două accidente rutiere, dintre care un accident cu implicarea unui pieton şi unul cauzat de neacordarea de prioritate, soldat cu o persoană decedată”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


13 accidente cu pietoni implicaţi în anul precedent

Conform datelor IPJ Cluj, în cursul anului 2013, pe strada Corneliu Coposu au fost înregistrate 13 accidente rutiere în care au fost implicați pietoni. Din totalul accidentelor, două s-au soldat cu decesul pietonilor din cauza neatenţiei şoferilor şi neacordării priorităţii de către aceştia. “Patru accidente au fost cu implicarea pietonilor, soldate cu un decedat şi trei răniţi uşor. Unul a implicat traversarea neregulamentară, soldat cu un rănit ușor, două au constatat în neacordare de prioritate pietonilor, soldate cu o persoană decedată şi un rănit uşor”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ce face Poliţia pentru prevenirea accidentelor

În contextul în care pe strada Corneliu Coposu pietonii îşi pierd viaţa frecvent şi nu există nicio lună din an în care să nu aibă loc un accident pe această arteră intens circulată, poliţiştii clujeni afirmă că au intensificat acţiunile de prevenire a accidentelor, fără a preciza în ce anume constau aceste acţiuni. “Ţinând cont de principalele cauze generatoare, la nivelul judeţului Cluj au fost intensificate acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere”, au subliniat reprezentanţii IPJ Cluj.


Oamenii se tem pentru viaţa lor şi cer măsuri concrete

Clujenii care locuiesc pe strada Corneliu Coposu se gândesc cu groază că oricând ar putea fi victimele şoferilor care parcă nu văd trecerile de pietoni. Ei speră că autorităţile abilitate vor lua măsurile necesare pentru reducerea accidentelor. “Cred că nu este lună în care să nu auzim că cineva a fost lovit pe zebră. Ne gândim cu groază la copii când traversează strada pentru că sunt neatenţi şi oricând îi poate lovi unul din şoferii care gonesc ca nebunii pe strada asta. Este o trecere de pietoni în staţia de autobuz Fimaro care este groaznică. Aproape niciun şofer nu opreşte acolo, de aceea ar trebui montat un semafor sau praguri de sol”, este de părere Ana, o femeie care locuieşte pe strada din Dâmbul Rotund.

Cinci treceri de pietoni, niciuna semaforizată

Oamenii din cartier spun că niciuna din cele cinci treceri de pietoni de pe strada Corneliu Coposu nu este semaforizată, iar noaptea traversarea străzii este un real pericol. Clujenii care locuiesc în zonă consideră că este necesară montarea unor semafoare şi suprailuminarea zebrelor pe timp de noapte. “Nu ştiu ce face Poliţia, de ce nu vin cu aparate radar că pe strada asta se circulă frecvent cu 100 km/h? De ce nu sunt montate semne de circulaţie vizibile, trecerile de pietoni să fie înroşite, luminate noaptea?”, afirmă un bărbat care locuieşte pe strada Corneliu Coposu.


Într-un răspuns furnizat unei sesizări privind luarea unor măsuri pe strada Coposu, reprezentanţii Primăriei au precizat că artera respectivă este sub supravegherea Poliţiei şi a serviciilor de specialitate din Primărie.    

Alte treceri de pietoni periculoase

Trecerea de pietoni de pe strada Frunzişului este un adevărat test de curaj pentru clujenii care se încumetă s-o traverseze. Maşinile nu reduc viteza la apropierea de trecere, iar pietonii preferă să nu-şi rişte viaţa şi se orientează spre trecerile de pietoni din Mănăştur sau din Zorilor. O altă zebră periculoasă este cea de pe Calea Dorobanţilor în zona benzinăriei Mol. Cu toate că în zonă există un liceu şi o facultate, maşinile circulă cu viteză mare. O altă trecere de pietoni „fierbinte” este cea de pe strada Bucureşti, în zona blocului Spray.