monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ICLOD: O persoană a MURIT în urma unui accident rutier

Un bărbat a decedat, iar alte trei sunt rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc la ieşire din Iclod înspre Gherla. Un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat.

foto: dejeanul.ro

Pompierii, poliţiştii şi medicii se îndreaptă în acest moment spre localitatea Iclod, unde, în urmă cu puţin timp a avut loc un accident rutier.

Patru persoane ar avea nevoie de ajutor medical.


UPDATE: 11:07

Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns într-o râpă. În autoturism se aflau patru persoane.


Conform purtătorului de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj: "La faţa locului am intervenit cu o autospecială de descarcerare şi cun un echipaj de prim ajutor din cadrul SMURD. Toate victimele erau ieşite din maşină la sosirea noastră. Ştiu că una dintre victime este grav rănită. Un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă şi a ajuns într-o râpă".

UPDATE


În urma impactului puternic, una dintre victime a pierdut lupta cu viaţa. Se pare că este vorba despre un pasager care stătea pe locul din spate al autoturismului şi că este vorba despre un bărbat.

Poliţiştii de la rutieră fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier. Se i-a în calcul şi faptul că maşina implicată în accident ar fi fost acroşată de o alta care circula în paralele cu ea.

Etichete: iclod victime