Actualitate
Porţi deschise la „Cluj Arena” de Paşte
Clujenii care vor să vadă cum arată din interior şantierul viitorului stadion din municipiu vor putea să-l viziteze în a doua zi de Paşte.
„Dorim să le oferim clujenilor posibilitatea de a vedea stadiul lucrărilor la viitoarea arenă. Ştim că există un mare interes în acest sens, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de finalizarea lucrărilor. Este un stadion al clujenilor, pentru clujeni şi va contribui, după finalizarea şi darea sa în funcţiune, la creşterea calităţii infrastructurii sportive de care beneficiază zona noastră. Profităm de perioada sărbătorilor pascale pentru a permite accesul publicului, deoarece în restul timpului activităţile au un ritm susţinut, ceea ce face practic imposibilă organizarea unor astfel de acţiuni. Îi aşteptăm pe clujeni la arenă, şi acum, dar mai ales în cadrul evenimentelor pe care aceasta le va găzdui în viitor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Vă reamintim că forul judeţean a mai organizat şi anul trecut o acţiune de acest gen, pe 1 Decembrie, când sute de clujeni s-au înghesuit să vadă cum va arăta noul stadion. M.O.