monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Merkel poartă de grijă Republicii Moldova: Cancelarul german i-a cerut lui Putin să nu destabilizeze țara

Într-o discuţie la telefon, cancelarul german i-a cerut preşedinteului rus să nu încerce să destabilizeze Republica Moldova, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, relatează The Wall Street Journal, în ediţia online.

Angela Merkel și Valdimir Putin

Declaraţia intervine pe fondul temerilor că, după anexarea peninsulei Crimeea, Rusia ar avea în vedere o acţiune în regiunea separatistă transnistreană.

Comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a avertizat duminică, într-o dezbatere la Bruxelles, că Rusia dispune de suficientă forţă la graniţele Ucrainei pentru a ''ocupa Transnistria'' în cazul în care decidă să facă acest lucru.


''Este absolut suficientă forţă (rusă) poziţionată la graniţa estică a Ucrainei pentru a ocupa Transnistria dacă se ia o astfel de decizie şi acest lucru este extrem de îngrijorător. Rusia acţionează mult mai mult ca un adversar decât ca un partener'', a afirmat generalul Breedlove.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au salutat în discuţia telefonică de duminică decizia privind trimiterea unei misiuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina.


Cele 57 de state membre ale OSCE au ajuns la un acord, vineri seară, privind trimiterea unei misiuni de observatori în Ucraina, Rusia renunţând la contestarea iniţiativei. Ulterior, Rusia a anunţat că susţine această decizie, subliniind că observatorii internaţionali nu vor avea acces în Crimeea, regiune anexată de Moscova.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este "foarte preocupată" de riscurile la adresa securităţii regiunii separatiste, care oficial aparţine Republicii Moldova.


Preşedintele Parlamentului de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis săptămâna trecută o scrisoare Dumei de Stat, în care cere Moscovei să analizeze posibilitatea anexării Trasnistriei la Federaţia Rusă.