monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Militari ruşi au efectuat manevre în Transnistria

Militari ruşi din Transnistria au efectuat, marţi, manevre în regiunea separatistă, relatează publicația franceză Le Figaro.

”Câteva sute de militari ruşi au efectuat exerciţii antiteroriste şi o simulare a apărării bazei militare în care sunt staţionaţi”, a declarat colonelul Oleg Koşcetkov, un purtător de cuvânt al Comandamentului Militar rus de Vest, potrivit Mediafax.

Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea ţintă a preşedintelui rus Vladimir Putin, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea.


El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, şi anume să organizeze manevre militare cu scopul de a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide.

Pe de altă parte, serviciul de securitate de la Tiraspol a anunţat, marţi, pe site că a doborât duminică un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei”.