monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ioana Borza îşi dă demisia din Consiliul Local. AFLĂ care este motivul şi cine îi va lua locul

Ioana Borza

Consilierul local PNL Ioana Borza a anunţat în urmă cu câteva minute că renunţă la mandatul de consilier local.

"Având în vedere că începând cu luna martie, sunt implicată pe plan profesional în proiecte care presupun deplasări frecvente atât în ţară cât şi în străinătate, am decis să mă retrag din Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. Am întâlnit oameni valoroşi, cărora le mulţumesc pentru colaborare şi le doresc succes!", a declarat Ioana Borza. 

Ioana Borza are 35 de ani şi este manager marketing la Farmec Cluj. Este absolventă a Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca.
Este consilier local din anul 2012, fiind aleasă pe listele USL. Este membru PNL, iar în Consiliul Local este secretar al Comisiei pentru sănătate, muncă, protecţie socială, tineret şi sport. 


Ioan Petran, preşedintele PNL Cluj-Napoca a declarat că regretă demisia Ioanei Borza din Consiliul Local. 

Locul consilierului local PNL, Ioana Borza ar putea fi luat de Flavius Milăşan din partea PSD, potrivit listelor din 2012. Milăşan ocupă funcţia de director adjunct la Casa de Cultură a Studenţilor şi conform primelor informaţii există posibilitatea ca el să fie nevoit să renunţe la acest post pentru a ocupa funcţia de consilier local, în caz contrar fiind în incompatibilitate. Starea de incompatibilitate a lui Flavius Milăşan este analizată totuşi de membrii PSD deoarece există şi varianta ca el să nu fie în incompatibilitate, ci doar să nu poată participa la votul proiectelor de hotărâre care ţin de Casa de Cultură a Studenţilor, instituţie aflată în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Imobilul în care funcţionează Casa de Cultură a Studenţilor se află în proprietatea Primăriei.


Membrii PSD vor consulta legea şi apoi vor prezenta un punct de vedere oficial cu privire la posibila stare de incompatibilitate a lui Milăşan.

Contactat de monitorulcj.ro, Flavius Milăşan a declarat că nu doreşte să facă deocamdată niciun comentariu. "Nu este confirmat 100% faptul că eu voi ocupa locul în Consiliul Local. Până când nu este sigur acest lucru nu vreau să fac niciun comentariu", a afirmat Milăşan. 


Dacă Flavius Milăşan nu va accepta să ocupe locul Ioanei Borza, următoarea pe listă este Ioana Ruxandra Avram, membră PNL.