monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele declaraţii ale lui Emil Boc după scandalul angajării consilierilor personali la ROMATSA: Nu am intervenit pentru ei

Emil Boc a făcut primele declaraţii după scandalul în care a fost acuzat că şi-a angajat doi consilieri pe post de experţi la ROMATSA. Corpul de control al primului-ministru a efectuat un control la ROMATSA privind angajarea în cadrul regiei mai multor persoane cu încălcarea prevederilor legale. Printre ei se află şi Darius Pintilie şi fostul şofer al lui Emil Boc, Marius Buzea.

Fostul premier Emil Boc afirmă, referitor la cei doi foşti consilieri ai săi care apoi au fost angajaţi la Romatsa, că, din câte ştie, aceştia au fost angajaţi conform procedurilor legale, lucrând la servicii administrative.

„Din câte ştiu au fost angajaţi potrivit procedurilor legale, salariile, bănuiesc, că sunt salariile pe care le au toţi cei de la ROMATSA, eu ştiu că era o structură autofinanţată cu regim special. Cât timp am lucrat cu ei şi-au făcut datoria. Din câte ştiu nu lucrează şi nu au avut nicio tangenţă cu securitatea zborurilor, lucrează la serviciile suport şi administrative. În niciun caz nu am intervenit pentru ei. Nu mai lucrează cu mine în momentul de faţă, nu am mai vorbit cu ei. Sunt oameni care au crescut de jos, au făcut o facultate şi au muncit”, a declarat Emil Boc.


De asemenea, Boc a fost întrebat dacă unul dintre ei a lucrat ca şofer.

"Au fost consilieri la cabinetul primului ministru, la serviciul protocol şi servicii administrative. Probabil că au lucrat înainte ca să se poată întreţine, sunt oameni care au crescut de jos, nu sunt oameni care să vină de prin cabinete, au crescut ca toţi oamenii care au făcut o facultate şi au muncit", a spus Boc.


Întrebat dacă aceştia aveau pregătirea necesară pentru funcţiile ocupate la Romatsa, Boc a răspuns: "Eu nu sunt expert în angajări, din câte ştiu sunt conform procedurilor legale, lucrând la serviciile conexe, suport administrativ, mai mult întrebaţi-i pe cei de resort".

Potrivit Corpului de Control, la data de 16 februarie 2011, doi consilieri ai fostului prim-ministru, Emil Boc, respectiv Darius Pintilie şi Marius Buzea, au formulat cereri de angajare în cadrul ROMATSA. La data depunerii cererilor de angajare în cadrul ROMATSA, Darius Pintilie şi Marius Buzea ocupau funcţia de consilier personal la cabinetul fostului prim-ministru, Emil Boc.


În nota Corpului de Control se precizează faptul că aprobarea cerererilor de angajre a celor doi s-a făcut cu încălcarea competenţei legale de către secretarul general al Ministerului Transporturilor.

Conform prevederilor din contractele colective de muncă aplicabile în cadrul ROMATSA, în vigoare în perioada 2011-2013 competenţa de a stabili condiţiile de ocupare a posturilor vacante din cadrul ROMATSA şi de a angaja, revenea, în mod exclusiv, directorului general al ROMATSA prin emiterea unor decizii în acest sens.


„Având în vedere prevederile menţionate anterior, rezultă că aprobarea de către secretarul general din cadrul Ministerului Trasporturilor, Gheorghe Dobre, a cererilor de angajare în cadrul ROMATSA formulte de către Darius Pintilie şi Marius Buzea la data de 16 februarie 2011 s-a făcut prin încălcarea competenţei de angajare în cadrul ROMATSA, care revenea, în mod exclusiv, directorului general al regiei” se mai arată în documentul citat.

Deşi nu s-au prezentat la examen, au luat nota 9,75

La data de 16 februarie 2011 în aceeaşi zi cu depunerea cererilor de angajare de către Darius Pintilie şi Marius Buzea a fost înregistrat un referat întocmit de Direcţia Juridică, Achiziţii şi Administrativ şi aprobat de către directorul general al ROMATSA, Bogdan Donciu, prin care s-a solicitat distribuirea a două posturi vacante din cadrul regiei de expert I precum şi ocuparea acestor posturi din exterior prin organizarea unor examene de angajare în data de 28 februarie 2011, prin probă scrisă.


„În cadrul acţiunii de control s-a constat faptul că membrii comisiei de examinare au consemnat într-un proces verbal privind examinarea celor dou că la data de 28 februarie ora 10.00 la sediul Administraţiei Centrale s-a organizat examinarea pentru ocuparea posturilor vacante de expert I (...) ca urmare a verificării lucrărilor scrise ale domnilor Darius Pintilie şi Marius Buzea, apreciază rezultatele obţinute de aceştia, acordând nota 9,75 ambelor lucrări. Verificările efectuate de către Crpul de Control al primului-ministru au evidenţiat faptul că membrii comisiei au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii procesului verbal. Potrivit deciziei directorului general al ROMATSA examinarea în scris a celor doi candidaţi impunea în mod obligatoriu prezenţa celor doi. Conform datelor înscrise în registrul special s-a constatat că în 28 februarie 2011, respectiv data la care ar fi avut loc examinarea scrisă a celor doi, aceştia nu au intrat în sediul ROMATSA”, se mai arată în document.

Lucrări identice, inclusiv la greşelile de ortografie

Examinând comparativ lucrările scrise ale lui Darius Pintilie şi Marius Buzea a reieşit faptul că niciuna dintre lucrări nu conţine menţiuni privind locul, data şi ora examinării, nu conţine datele de identificare a autorilor, fiind doar semnate olograf pe ultima pagină.

„Subiectele la proba scrisă au fost diferite, cu excepţia subiectului «cota de impozit pe clădiri datorat de persoanele juridice» care a fost tratat în mod identic de către cei doi candidaţi, respectiv prin utilizarea aceloraşi informaţii şi idei, fiind identificate inclusiv aceleaşi greşeli de punctuaţie. Ambele lucrări scrise au fost tehnoredactate, nefiind scrise olograf”, mai scrie în raport.

Au mers la serviciu după mai bine de un an de la angajare

Darius Pintilie a fost încadrat cu un salariu brut lunar de 9.910 lei, cu spor de vechime de 10%, ca şi Marius Buzea, ulterior majorat la 11.777 lei, ei fiind încadraţi direct pe funcţii de Expert I, alţi angajaţi cu experienţă de 3-15 ani având un salariu mai mic.

O altă concluzie este că, în perioada martie 2011-mai 2012, cei doi au fost angajaţi în acelaşi timp în două structuri publice, respectiv la Guvern şi ROMATSA.

„Din datele analizate conţinute de rapoartele de acces a rezultat că prima înregistrare a intrării/ieşirii în şi din sediul ROMATSA a celor doi angajaţi a fost efectuată la data de 8 mai 2012, adică la circa un an şi două luni de la angajare”, mai arată raportul.

Datele ROMATSA mai relevă că în perioada martie 2011 - 31 decembrie 2013, Darius Pintilie a încasat un venit brut total de 542.211 lei, din care 195.627 lei în perioada martie 2011-30 aprilie 2012, când nu a fost la serviciu, şi de prime de vacanţă de 64.104 lei, iar Marius Buzea a încasat 526.024 lei brut, din care 220.523 lei pentru perioada când nu a fost la serviciu, plus prime de vacanţă de 62.172 lei.

La final se arată faptul că "pentru valorificarea rezultatelor nota de informare privind angajările ilegale în cadrul ROMATSA va fi transmisă instituțiilor competente în soluționarea aspectelor constatate, inclusiv la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în vederea cercetării unor posibile fapte penale".