monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A băgat trei oameni în spital după ce s-a răsturnat cu căruţa

sursa foto: infobraila.ro

La data de 3 aprilie, ora 15:38, pe raza comunei Aghireşu s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.

Un bărbat de 29 ani, din Aghireşu, în timp ce conducea un atelaj cu tracţiune animală pe raza comunei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul unui imobil din zonă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului atelajului şi a unei femei de 51 ani, respectiv cu rănirea gravă a unei alte femei de 34 ani, persoane aflate în atelajul respectiv.


În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul de 29 de ani se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor ce se impun.