monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FANY a PIERDUT licenţa de transport pe traseele din Zona Metropolitană

CJ Cluj a fost informat luni de către Autoritatea Rutieră Română în legătură cu faptul că trei dintre operatorii de transport public de persoane, respectiv SC Fany Prestări Servicii SRL, SC Ovlid Serv SRL şi S.C. GVP&Co Import Export S.R.L. au confirmat primirea adresei prin care ARR le comunica retragerea licenţelor pe traseele din Zona Metropolitană.

Decizia ARR de retragere a licenţelor de transport a survenit ca urmare a solicitării formulate în acest sens, încă din data de 4 martie, de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în cazul retragerii licenţei de traseu operatorii de transport rutier sunt obligaţi să efectueze serviciul de transport pe o durată de maxim 60 de zile de la data înştiinţării.


Din dorinţa unei cât mai rapide intrări în normalitate şi pentru ca locuitorii din Zona Metropolitană Cluj să beneficieze, de îndată, de servicii de transport public de calitate, Consiliul Judeţean Cluj solicită ca cele trei societăţi comerciale în cauză să nu mai opereze traseele de transport public de persoane în cauză începând cu data de 25 aprilie, impunând astfel un termen mult mai scurt decât cel permis de legislaţia în vigoare.

„Ne-am fi dorit ca retragerea licenţelor şi, respectiv, predarea traseelor în cauză către CTP să se întâmple imediat, însă pentru a nu prejudicia călătorii din Zona Metropolitană care şi-au achiziţionat, în avans, abonamente valabile până la sfârşitul lunii, am decis să permitem operarea pe aceste trasee până în data de 24 aprilie. Pentru ca transferul traseelor să nu pună probleme, iar clujenii să nu fie afectaţi în niciun fel, am luat legătura cu directorul CTP, Liviu Neag, domnia sa asigurându-mă de faptul că societatea pe care o conduce are capacitatea logistică de a prelua în exploatare traseele începând cu data de 25 aprilie 2014. De asemenea, de îndată ce vom fi informaţi în legătură cu celelalte trasee intrajudeţene, acestea vor fi predate CTP”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. 


Lista traseelor de transport intrajudeţean care urmează să fie preluate de CTP începând cu data de 25 aprilie 2014 poate fi consultată în documentul de mai jos.