monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hackerul şomer cu 9 clase care a spart site-ul preşedintelui Băsescu, arestat preventiv

Clujeanul Teodor Borș (37 de ani) suspectat de procurorii DIICOT Cluj că ar fi spart site-ul președinției și, de asemnea, că ar fi furat datele de pe 62.000 carduri bancare a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Cluj.

sursa foto: evz.ro

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiuni informatice, după ce a fost audiat în cursul dimineţii de miercuri, iar astăzi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În faţa judecătorilor de la Tribunalul Cluj acesta a declarat că nu a spart site-ul administraţiei prezidenţiale. După audieri care au durat mai bine de patru ore, Teodor Borş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


Acesta a declarat la ieşirea din sala de judecată că nu a intrat pe site-ul preşedinţiei şi pe niciun alt site aparţinând vreunei instituţii publice. Bărbatul se consideră nevinovat.

„Nu sunt vinovat“, a spus Teodor Borş, încătuşat, cu geaca pe cap ca să nu i se vadă faţa, în timp era scos de pe holurile Tribunalului Cluj.


Avocatul hackerului, Ioan Mihai Giurgea, a declarat că Teodor Borş nu a recunoscut nicio faptă de care este acuzat şi că nu sunt dovezi considerabile la dosar. Avocatul mai spune că la domiciliul clientului său s-a găsit un singur card, nu carduri.

Hackerul Teodor Borș, nu a terminat liceul și este un autodidact, susţin anchetatorii care, timp de un an, au lucrat zi şi noapte pentru a afla identitatea şi locul de unde operează „cel mai temut” hacker român, potrivit evz.ro.


„Nu a terminat o facultate și nici liceul. Știe la perfecție limbaje de programare folosite în Linux sau altele. Este un autodidact și tot ce a construit, a făcut de unul singur”, spune ofițerul.

Până acum, Teodor Borș nu a fost inclus în nicio bază de date cu suspecți, nu are cazier și nu a avut de-a face cu legea.


”Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010 – martie 2014, numitul B.S.T. a deţinut fără drept datele a 62.000 carduri bancare unice, date care au fost obţinute în mod ilicit şi care permiteau, în urma accesării în mod neautorizat a unor sisteme informatice, efectuarea unor operaţiuni de retragere în numerar”, se arată într-un comunicat al DIICOT Cluj.

De  asemenea, există suspiciuni că suspectul a transmis, către alte persoane, datele de identificare a 3449 utilizatori de carduri bancare unice, informații pe care le-a obţinut în mod illicit pentru a sustrage banii de pe acestea.


”Ulterior, sumele de bani reprezentând contravaloarea datelor de card-uri bancare transmise de numitul B.S.T., în mod neautorizat, erau  trimise prin intermediul Western Union sau Money Gram sus numitului sau numitei U.A., ori erau convertite în monedă virtuală, prin intermediul unor site-uri specializate în achiziţionarea şi tranzacţionarea monedei virtuale bitcoin, site-uri care asigurau anonimatul beneficiarului”, potrivit aceluiași document.

Pagubă de 643.564 lei

Valoarea monedelor virtuale deţinute de către Teodor Borş era transformată în monedă convenţională – USD sau Euro şi ulterior transferată în conturile acestuia deschise la bănci din România sau în conturile numitei U.A.

”Din aceste conturi, sus-numiţii efectuau în mod repetat retrageri în numerar, folosind o parte din sumele de bani astfel obţinute în vederea achiziţionării de bunuri. Valoarea totală a sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor identificate până la acest moment în cauză este de  643.564 lei” mai apare în documentul DIICOT Cluj.

A spart site-ul președinției

Potrivit documentului DIICOT există suspiciuni că Teodor Borş a accesat și sistemul informatic care găzduieşte server-ulwww.presidency.ro, site-ul oficial al Președinției României, ”accesul la acest sistem informatic fiind restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, în scopul obţinerii de date informatice, prin folosirea fără drept a unor programe deţinute şi utilizate pentru efectuarea unor atacuri informatice”.

În urma perchezițiilor efectuate de anchetatorii DIICOT la domiciliul suspectului, aceștia au găsit 153.000 euro, respectiv 41.000 USD, asupra cărora vor fi instituite măsuri asiguratorii.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul site-ului Preşedinţiei, afirmă că acesta nu a fost "spart" niciodată.

"Administratorul site-ului www.presidency.ro este Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Site-ul menţionat nu a fost spart niciodată. STS nu a făcut niciodată vreo plângere penala în acest sens", menţionează reprezentanţii STS.