monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Traian Băsescu: Deşi nu ne pupăm, există comunicare între România și Federația Rusă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este dezamăgit de acţiunile Federaţiei Ruse în regiune şi că aceasta nu este o purtătoare de ramuri de măslin, adăugând că relaţia României cu Rusia funcţionează şi se comunică, deşi "nu ne pupăm".

Preşedintele Traian Băsescu

"Eu sunt dezamăgit de acţiunile din regiune ale Federaţiei Ruse, şi am spus-o public întotdeauna, Federaţia Rusă este un element de destabilizare a regiunii, şi nu o spun numai legat de Crimeea, ci şi de Nagorno Karabah, Abhazia, Osetia de Sud, şi legat de Transnistria, şi acum şi Crimeea", a spus şeful statului la Adevărul live.

El a menţionat că "toate aceste conflicte din regiune pot fi rezolvate de la Moscova, la fel cum pot fi explodate simultan sau pe rând funcţie de nevoile politice ale Moscovei".


"Eu mi-am dorit tot timpul o relaţie corectă cu Federaţia Rusă, dar trebuie să acceptăm şi unii şi alţii realitatea. Nu pot să mă convingă nici MAE rus, nici preşedintele Putin, nici premierul Medvedev, că Rusia este un purtător de ramuri de măslin, ramurile păcii, în regiune. Nu, Rusia creează conflict în regiune", a mai declarat şeful statului.

Traian Băsescu a ţinut să menţioneze că relaţia dintre ţara noastră şi Federaţia Rusă funcţionează.


"Nu ne pupăm, dar nu înseamnă că relaţia este ruptă, avem ambasadele, utilizăm ambasadele pentru a ne transmite mesaje", a explicat Băsescu, precizând că întâlniri cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti au avut loc la nivel de consilieri prezidenţiali.