monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, schimbat din funcţie după scandalul Căpâlnaş

Şeful Poliţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă, a fost înlocuit din funcţie miercuri, atribuţiile sale fiind preluate temporar, până la numirea unui alt şef, de adjuncţii Costin Tătuc şi Cristian Crai, au declarat oficiali din Poliţia Română.

"Prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, cu data de 30 aprilie, comisar-șef de poliție Diniță Lucian a fost eliberat din funcția de director al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cu aceeași dată, comisarul-șef de poliție va îndeplini atribuțiile funcției de adjunct al șefului Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei", se arată într-un comunicat remis de Poliţia Română.

Diniţă conducea Direcţia Rutieră a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) din februarie 2009, anterior fiind şef de serviciu în aceeaşi direcţie.


Inspectorul general al Poliției Române, Petre Tobă, a dispus cercetarea șefului Poliției Rutiere, Lucian Diniță în dosarul în care un subaltern al său, Augustin Căpâlnaș a fost descoperit conducând fără permis de conducere. Diniță este cercetat întrucât există informații care arată că ar fi existat nereguli penale privind promovarea lui Căpâlnaș în structurile Poliției Române.

Tobă a cerut cercetarea disciplinară a lui Lucian Diniță și a trei subalterni ai săi Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, de la Direcţia Rutieră din Poliţia Română.


Potrivit unui comunicat al IGPR cei patru sunt cercetați pentru “stabilirea existenței sau inexistenței abaterilor disciplinare, de comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a polițistului sau prestigiului instituţiei, față de un ofițer de poliție, precum și a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, față de toți patru", se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Augustin Căpâlnaş, ofiţerul de la Direcţia Poliţiei Rutiere cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a absolvit Teologia, fiind arhidiacon, apoi şofer de arhiepiscop, iar ulterior a devenit poliţist şi purtător de cuvânt la Şcoala de Poliţie din Cluj-Napoca şi IPJ Alba.


Căpâlnaş a absolvit, în 1996, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar începând cu 1994, timp de aproape zece ani, a fost arhidiacon la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

El a fost şi şofer al fostului arhiepiscop de Alba Iulia, IPS Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului.


În 2004, Augustin Căpâlnaş a devenit poliţist, fiind ofiţer de relaţii cu publicul la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca. În 2006, Augustin Căpâlnaş a fost transferat de la Cluj-Napoca, fiind numit purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, funcţie pe care a ocupat-o timp de peste un an.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Cluj au declarat în 2 aprilie că Augustin Căpâlnaş nu a desfăşurat activităţi în cadrul IPJ Cluj, astfel că nu au ce informaţii să ofere despre acest caz.


De asemenea, solicitat să furnizeze un punct de vedere oficial privind modul în care a fost angajat ofiţerul de poliţie Augustin Căpâlnaş în cadrul inspectoratului, dacă acesta a folosit autoturismele de serviciu sau dacă la angajare în dosarul acestuia s-a verificat valabilitatea permisului de conducere, Biroul de Presă al IPJ Alba a refuzat să ofere informaţii.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au refuzat şi ei să comenteze acest caz pe motiv că Augustin Căpâlnaş nu mai este angajat al instituţiei, iar când a fost, arhiepiscopia era condusă de un alt arhiepiscop.

Ofiţerul Augustin Câpâlnaş este cercetat penal după ce colegii săi din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere au descoperit că acesta conducea cu un permis fals, în condiţiile în care nu a avut niciodată un astfel de document, potrivit unor surse din Poliţie.

Conform surselor citate, Căpâlnaş avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate.